miercuri, 28 martie 2018
marți, 13 februarie 2018
Școala e ca un os în gât, de Vali Nicolae
Școala e ca o excrescență, ca un os adăugat, ca un os în gât.
Școala e o protuberanță. Extirpați-o!
Școala e ca un drum paralel, exterior, greoi, lung, foarte lung, du-te dracu' de drum!
Școala e ca o gumă lipită de sandale, de pantofi, fir-ați ai dracu' cu guma voastră!
Școala e ceva ce ne ține ca în chingi, ne ține strânși, noi suntem agitați, soro, noi explodăm, noi, dacă am fi în altă lume, am lovi, am fura, am sparge, am viola, am umili, am da foc...
Școala și lumea ne țin în lanțuri, ne țin în loc, ne bagă-n forme, ne fac culoare, ne fac baterii ca la găini, ne sortează, ne stornează.
Școala ne face rău, un rău mare, total, o greață, nouă ne e foame, ne sar hormonii prin dinți, limbă și urechi, ne ard urechile, vrem să luăm, să apucăm, să smulgem, să mulgem, să ne turnăm sticle de orice pe gât, pe gâtlej, să ne înecăm, să orăcăim, e PREA MULTĂ LINIȘTE, murim.
Urâm școala, urâm ierarhiile, urâm premiile, urâm competiția, URÎM, URÎM, URÎM, dac-am putea, am scuipa pe toate cărțile, putem? Le-am da foc, putem?
Dați-ne o bâtă, un Î mare, o suliță, o cange, ca să spargem aceste tablouri cu scriitori, să-i sfâșiem, să le rupem gurile, gâturile, gândurile, să le mărunțim inimile cu macetele, acești scriitori ne sunt pietre de moară atârnate de gât, acești scriitori ne îngreunează capetele, dac-am putea, le-am decapita și le-am înghiți în burțile noastre mari.
Școala ne omoară, școala ne face proști, școala ne umilește, școala ne intoxică, școala ne micește, ne face mici, mici (micromici cu muștar), și noi suntem atât de mari, de imenși, de voluminoși (cârnați de casă), școala e o oglindă ce ne urâțește cumplit, ne face păroși, cocoșați, strâmbi, băloși.
Școala ne alterează sufletul, ne slăbește, ne anemiază, ne atrofiază, școala ne diluează.
ÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎ.
Noi nu vrem să știm nimic! Noi suntem trimbolânzi!
Școala e o protuberanță. Extirpați-o!
Școala e ca un drum paralel, exterior, greoi, lung, foarte lung, du-te dracu' de drum!
Școala e ca o gumă lipită de sandale, de pantofi, fir-ați ai dracu' cu guma voastră!
Școala e ceva ce ne ține ca în chingi, ne ține strânși, noi suntem agitați, soro, noi explodăm, noi, dacă am fi în altă lume, am lovi, am fura, am sparge, am viola, am umili, am da foc...
Școala și lumea ne țin în lanțuri, ne țin în loc, ne bagă-n forme, ne fac culoare, ne fac baterii ca la găini, ne sortează, ne stornează.
Școala ne face rău, un rău mare, total, o greață, nouă ne e foame, ne sar hormonii prin dinți, limbă și urechi, ne ard urechile, vrem să luăm, să apucăm, să smulgem, să mulgem, să ne turnăm sticle de orice pe gât, pe gâtlej, să ne înecăm, să orăcăim, e PREA MULTĂ LINIȘTE, murim.
Urâm școala, urâm ierarhiile, urâm premiile, urâm competiția, URÎM, URÎM, URÎM, dac-am putea, am scuipa pe toate cărțile, putem? Le-am da foc, putem?
Dați-ne o bâtă, un Î mare, o suliță, o cange, ca să spargem aceste tablouri cu scriitori, să-i sfâșiem, să le rupem gurile, gâturile, gândurile, să le mărunțim inimile cu macetele, acești scriitori ne sunt pietre de moară atârnate de gât, acești scriitori ne îngreunează capetele, dac-am putea, le-am decapita și le-am înghiți în burțile noastre mari.
Școala ne omoară, școala ne face proști, școala ne umilește, școala ne intoxică, școala ne micește, ne face mici, mici (micromici cu muștar), și noi suntem atât de mari, de imenși, de voluminoși (cârnați de casă), școala e o oglindă ce ne urâțește cumplit, ne face păroși, cocoșați, strâmbi, băloși.
Școala ne alterează sufletul, ne slăbește, ne anemiază, ne atrofiază, școala ne diluează.
ÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎÎ.
Noi nu vrem să știm nimic! Noi suntem trimbolânzi!
Școala e ru(t)ină, de Vali Nicolae
Şcoala este rutină. Şcoala este uzură. Şcoala nu e ceva ce se întâmplă o singură dată.
Şcoala e o instituţie, o organizaţie. E cu clase. Cu ore, cu pauze, cu colegi.
E interacțiune.
Ea e guvernată de reguli, de legi.
Ar fi mai simplu dacă toţi ar intra în acest sistem, în acest joc, dacă toţi ar face un fel de contract cu şcoala, un fel de pact.
Pt ca cei care intră pe porţile ei să aibă prospeţime trebuie să fie asemenea unei trupe de teatru. Fiecare îşi ştie rolul, se ştie fiecare replică, nuanţă, înclinaţie a capului, a corpului, însă, pt a-şi juca rolul, actorul trebuie să vină efectiv la teatru, să vină odihnit, disponibil, viu, apt, trebuie să înceapă să intre în rol. Trebuie să se adapteze, să improvizeze.
Şcoala nu e fotografie de efect, şcoala nu e O (doar una!) reprezentaţie, nu e doar o stagiune, deşi poate-am sperat. Şcoala e de lungă durata, e an după an. Sunt ani mulţi în joc.
Ani în care te cunoşti, te constitui, te defineşti, te separi, te asociezi, te construieşti, te modifici, funcţie de tine, de ceilalţi, de context, de mediu.
Nu eşti singur, nu mergi singur, interacţionezi. Şcoala se petrece, se trece, şi tu petreci cu ea.
Şcoala nu e un număr de circ rar, un concert de excepţie. După care urmează apatia, uitarea.
Şcoala e muncă, e efort, e atenţie, e raţiune, e lumină, înălţime a minţii. Şcoala e şi gloată, mediocritate, încetineală, amestecătură, devălmăşie. Cum ar putea fi altfel?
Şcoala nu se face-ntr-o zi!
Şcoala e un tăvălug, şcoala e val, şcoala te duce cu ea, te poate şi arunca peste bord, cum, necum, trebuie să te agăţi, să mergi, oricum ai merge, te poţi şi opri, poţi renunţa, dar să-ţi găseşti alt drum, mai rapid, mai captivant, ceva care te capturează, te aspiră, te tot duce, bucurându-te şi luminându-ţi calea.
Şcoala durează mult. Toată viaţa. Şcoala e socializare, civilizare, culturalizare, educare. Învăţăm să vorbim, să socotim, să scriem, să citim, să desenăm, să cântăm, să aşteptăm, să avem răbdare, să apreciem, să admirăm, şcoala nu îţi e potrivnică, şcoala te orientează, te defineşte, te separă, te constituie prin diferenţiere, şcoala e un ritm, o cadenţa, şcoala e o întovărăşire, şcoala te ajută, chiar prin lipsă te poate ajuta, astfel ştii ce s-adaugi. Şcoala nu e a celor care n-au şcoală, nu e a celor care n-au morală, care sunt nişte vietăţi alunecoase, şcoala nu e a celor găunoşi, a construcţiilor de mucava, deşi îi întâlnim peste tot, cu toate că sunt mulţi.
Şcoala e a ta şi trebuie să fii drept şi mândru, constant să arăţi răul, nedreptatea.
Şcoala e şi tristă. Sunt copii sărmani, prea sărmani. Copii ai destinului, ai statului, copii cu tenişi rupţi, murdari, cu unghii sparte, copii abătuţi, îngânduraţi, copii cu inima bătându-le nebuneşte, cu gura uscată, înghiţind în sec de panică, de emoţie și foame.
Copii cu mame mirosind a votcă la prima ora a dimineţii.
Şcoala noastră e greoaie, e împiedicată, e înţepenită, e conservatoare, e închistată, e asincronă, e ratată, e inadecvată, nu ţine pasul, e inaptă. Toţi ai şcolii, copii, profesori, părinţi, educatori, învăţători, sunt labili.
Sunt şubrezi, nivelul de disponibilitate e foarte scăzut, se apropie de zero. Nu mai e îngăduință, nu mai timp pe îndelete, totul e-n fugă, totul e compețional, conflictual, totul e agresivitate, e dominare, e umilire, etichetare, discriminare.
Ce se întâmplă de fapt?
Toţi sunt imperiul lui a avea, un a avea lacom, hrăpăreţ, un a avea mercantil, hămesit, un a avea gol, al celor care vor să parvină. Toți vor ceva într-un mod acut, violent, toţi vor ceva repede, acum. Bani, putere, diplome, case, lăudători. Toți vor să se urce pe umerii celorlalţi, toţi vor să fie cetăţeni de onoare ai localităţilor, toţi fură ceva, toţi mint şi se mint, toţi caută 10 slide-uri cu care să dea lovitura, toţi caută un referat cu care să ia un pârlit de colocviu. Aici nu e vorba de paradoxul mincinosului, dacă spun adevărul, atunci mint, şi, dacă mint, atunci spun adevărul. Nu, nu e vorba de asta, pt că mai există câte cineva care vrea doar lucruri simple, elementare, câte un învăţător care vrea să-i înveţe pe copii să citească, scrie, socotească, deseneze, să cânte puţin, să se orienteze în timp şi spaţiu... Atât, fără alt scop, fără niciun alt gând, ci, pur şi simplu, să-i înveţe pe copii ceva carte. Nu?
Există şi copii care îşi doresc să ştie şi să facă, aşa, din curiozitate, care vor să-şi petreacă vremea într-un mod plăcut, cu rost, cu sens. O trăire spornică, utilă în prezent, cu gândul la viitor.
Şcoala e şi urâtă. E răuvoitoare. E într-atât de nocivă uneori încât merită părăsită. Merită să schimbi şcoala, oraşul. Poate ai o şansă mai mare.
Şcoala e cu nervii la pământ. Cine se mai dedică şcolii şi de ce? Cine mai pune preţ pe rolul de educator al şcolii? Şi cel educat unde să se ducă? La ce-i foloseşte educaţia? Unde să defileze cu ea?
Regulile jocului se schimbă mereu, loviturile pot fi meschine, relaţiile pot avea drept baza minciuna, păcăleala, manipularea.
Şcoala are şi fumuri. De la tutun, de la iarbă, de la snobism, de la egolatrie.
Şcoala e de râs, şcoala e ridicolă. Şcoala e ca un tren ce pleacă de la Zimnicea şi se opreşte la Sighetul Marmaţiei.
Şcoala e ca un tren lung, lung, şerpuitor. Văi, dealuri, munţi, tuneluri. Şcoala e şi întuneric.
Ştii toate astea? Ştii multe altele?
Atunci nu poţi avea mari surprize de la ea, de la şcoală.
Ce poţi face? Care e de fapt ideea? Această întrebare presupune că există o idee, şi că ea e una centrală. Să zicem că una dintre idei e că trebuie să faci tot timpul ceva, să citeşti, de ex., să loveşti cu pumnii la clubul de box, să alergi, să desenezi, să coşi, să socoteşti.
În şcoală e multă păcăleală, e minciună, e înfumurare. Şi mult nimic.
Deseori acest trinom infertil profesor-elev-părinte nu face, e-adevărat, nimic. Mimează tot timpul ceva.
De unde să mai avem atâta prospeţime, de unde atâta disponibilitate?
Mintea, inima trebuie să-ţi fie tot timpul la şcoală. Să ai mintea trează pt a găsi soluţii. Soluţii la ce? Soluţii, rezolvări la opacitatea fără seamăn a noastră, a elevilor, a tuturor, plictiseala lor cronică. Atât de cronică încât am devenit tot mai rigizi, mai înţepeniţi.
Şi, dacă vedem ratarea lângă noi, ce facem?
Şcoala e o instituţie, o organizaţie. E cu clase. Cu ore, cu pauze, cu colegi.
E interacțiune.
Ea e guvernată de reguli, de legi.
Ar fi mai simplu dacă toţi ar intra în acest sistem, în acest joc, dacă toţi ar face un fel de contract cu şcoala, un fel de pact.
Pt ca cei care intră pe porţile ei să aibă prospeţime trebuie să fie asemenea unei trupe de teatru. Fiecare îşi ştie rolul, se ştie fiecare replică, nuanţă, înclinaţie a capului, a corpului, însă, pt a-şi juca rolul, actorul trebuie să vină efectiv la teatru, să vină odihnit, disponibil, viu, apt, trebuie să înceapă să intre în rol. Trebuie să se adapteze, să improvizeze.
Şcoala nu e fotografie de efect, şcoala nu e O (doar una!) reprezentaţie, nu e doar o stagiune, deşi poate-am sperat. Şcoala e de lungă durata, e an după an. Sunt ani mulţi în joc.
Ani în care te cunoşti, te constitui, te defineşti, te separi, te asociezi, te construieşti, te modifici, funcţie de tine, de ceilalţi, de context, de mediu.
Nu eşti singur, nu mergi singur, interacţionezi. Şcoala se petrece, se trece, şi tu petreci cu ea.
Şcoala nu e un număr de circ rar, un concert de excepţie. După care urmează apatia, uitarea.
Şcoala e muncă, e efort, e atenţie, e raţiune, e lumină, înălţime a minţii. Şcoala e şi gloată, mediocritate, încetineală, amestecătură, devălmăşie. Cum ar putea fi altfel?
Şcoala nu se face-ntr-o zi!
Şcoala e un tăvălug, şcoala e val, şcoala te duce cu ea, te poate şi arunca peste bord, cum, necum, trebuie să te agăţi, să mergi, oricum ai merge, te poţi şi opri, poţi renunţa, dar să-ţi găseşti alt drum, mai rapid, mai captivant, ceva care te capturează, te aspiră, te tot duce, bucurându-te şi luminându-ţi calea.
Şcoala durează mult. Toată viaţa. Şcoala e socializare, civilizare, culturalizare, educare. Învăţăm să vorbim, să socotim, să scriem, să citim, să desenăm, să cântăm, să aşteptăm, să avem răbdare, să apreciem, să admirăm, şcoala nu îţi e potrivnică, şcoala te orientează, te defineşte, te separă, te constituie prin diferenţiere, şcoala e un ritm, o cadenţa, şcoala e o întovărăşire, şcoala te ajută, chiar prin lipsă te poate ajuta, astfel ştii ce s-adaugi. Şcoala nu e a celor care n-au şcoală, nu e a celor care n-au morală, care sunt nişte vietăţi alunecoase, şcoala nu e a celor găunoşi, a construcţiilor de mucava, deşi îi întâlnim peste tot, cu toate că sunt mulţi.
Şcoala e a ta şi trebuie să fii drept şi mândru, constant să arăţi răul, nedreptatea.
Şcoala e şi tristă. Sunt copii sărmani, prea sărmani. Copii ai destinului, ai statului, copii cu tenişi rupţi, murdari, cu unghii sparte, copii abătuţi, îngânduraţi, copii cu inima bătându-le nebuneşte, cu gura uscată, înghiţind în sec de panică, de emoţie și foame.
Copii cu mame mirosind a votcă la prima ora a dimineţii.
Şcoala noastră e greoaie, e împiedicată, e înţepenită, e conservatoare, e închistată, e asincronă, e ratată, e inadecvată, nu ţine pasul, e inaptă. Toţi ai şcolii, copii, profesori, părinţi, educatori, învăţători, sunt labili.
Sunt şubrezi, nivelul de disponibilitate e foarte scăzut, se apropie de zero. Nu mai e îngăduință, nu mai timp pe îndelete, totul e-n fugă, totul e compețional, conflictual, totul e agresivitate, e dominare, e umilire, etichetare, discriminare.
Ce se întâmplă de fapt?
Toţi sunt imperiul lui a avea, un a avea lacom, hrăpăreţ, un a avea mercantil, hămesit, un a avea gol, al celor care vor să parvină. Toți vor ceva într-un mod acut, violent, toţi vor ceva repede, acum. Bani, putere, diplome, case, lăudători. Toți vor să se urce pe umerii celorlalţi, toţi vor să fie cetăţeni de onoare ai localităţilor, toţi fură ceva, toţi mint şi se mint, toţi caută 10 slide-uri cu care să dea lovitura, toţi caută un referat cu care să ia un pârlit de colocviu. Aici nu e vorba de paradoxul mincinosului, dacă spun adevărul, atunci mint, şi, dacă mint, atunci spun adevărul. Nu, nu e vorba de asta, pt că mai există câte cineva care vrea doar lucruri simple, elementare, câte un învăţător care vrea să-i înveţe pe copii să citească, scrie, socotească, deseneze, să cânte puţin, să se orienteze în timp şi spaţiu... Atât, fără alt scop, fără niciun alt gând, ci, pur şi simplu, să-i înveţe pe copii ceva carte. Nu?
Există şi copii care îşi doresc să ştie şi să facă, aşa, din curiozitate, care vor să-şi petreacă vremea într-un mod plăcut, cu rost, cu sens. O trăire spornică, utilă în prezent, cu gândul la viitor.
Şcoala e şi urâtă. E răuvoitoare. E într-atât de nocivă uneori încât merită părăsită. Merită să schimbi şcoala, oraşul. Poate ai o şansă mai mare.
Şcoala e cu nervii la pământ. Cine se mai dedică şcolii şi de ce? Cine mai pune preţ pe rolul de educator al şcolii? Şi cel educat unde să se ducă? La ce-i foloseşte educaţia? Unde să defileze cu ea?
Regulile jocului se schimbă mereu, loviturile pot fi meschine, relaţiile pot avea drept baza minciuna, păcăleala, manipularea.
Şcoala are şi fumuri. De la tutun, de la iarbă, de la snobism, de la egolatrie.
Şcoala e de râs, şcoala e ridicolă. Şcoala e ca un tren ce pleacă de la Zimnicea şi se opreşte la Sighetul Marmaţiei.
Şcoala e ca un tren lung, lung, şerpuitor. Văi, dealuri, munţi, tuneluri. Şcoala e şi întuneric.
Ştii toate astea? Ştii multe altele?
Atunci nu poţi avea mari surprize de la ea, de la şcoală.
Ce poţi face? Care e de fapt ideea? Această întrebare presupune că există o idee, şi că ea e una centrală. Să zicem că una dintre idei e că trebuie să faci tot timpul ceva, să citeşti, de ex., să loveşti cu pumnii la clubul de box, să alergi, să desenezi, să coşi, să socoteşti.
În şcoală e multă păcăleală, e minciună, e înfumurare. Şi mult nimic.
Deseori acest trinom infertil profesor-elev-părinte nu face, e-adevărat, nimic. Mimează tot timpul ceva.
De unde să mai avem atâta prospeţime, de unde atâta disponibilitate?
Mintea, inima trebuie să-ţi fie tot timpul la şcoală. Să ai mintea trează pt a găsi soluţii. Soluţii la ce? Soluţii, rezolvări la opacitatea fără seamăn a noastră, a elevilor, a tuturor, plictiseala lor cronică. Atât de cronică încât am devenit tot mai rigizi, mai înţepeniţi.
Şi, dacă vedem ratarea lângă noi, ce facem?
marți, 15 noiembrie 2016
Doișpe clase
La absolvirea celor douăsprezece clase de către elevii mei, am ținut următorul discurs.
Îl reproduc aici parțial.
Dragi elevi,
Vă mulțumesc că ați fost cu mine mereu.
Vă vorbesc în calitate de dascăl, profesor, educator, diriginte, de frate, de camarad.
Ați fost tot timpul atenți, mi-ați sorbit fiecare vorbă, fiecare sclipire, fiecare lumină.
Ați răspuns prompt oricând, ați reacționat imediat, chiar dacă erați ațipiți. Când am avut dificultăți, m-ați ajutat, când m-am simțit lipsit de energie, sleit de puteri, m-ați încărcat cu prezența voastră, cu grija pe care mi-ați arătat-o în toți acești 4 ani.
Vă mulțumesc, m-ați făcut util și fericit ! Am încercat să vă învăț tot timpul câte ceva, pe înțelesul vostru, funcție de trebuințele voastre, de înclinațiile voastre, chiar de capriciile voastre.
Am trăit împreună, am visat împreună, am plâns împreună în momentele grele, am luptat împreună în jocuri și competiții, ne-am cunoscut în detaliu, ne-am dezvăluit fiecare fațetă, fiecare unghi...
Privirile voastre mângâietoare mi-au dat viață, mi-au dat lumină, mi-au dat un rost ! Am colaborat într-un mod rar întâlnit, am comunicat impecabil, am fost deseori nedezlipiți.
Cine oare nu și-ar dori o asemenea prietenie, o așa întovărășire, un asemenea team ?
Vă mulțumesc și vă doresc mult succes ! Ne vom mai întâlni fără tăgadă sub alte forme, în alte împrejurări ! Dumneavoastră, dragii mei elevi, știți fără greș cum mă cheamă, însă nu toți din această sală cunosc acest lucru, nu toți știu cu adevărat cine sunt.
Numele meu, onorată audiență, dragi părinți, dragi prieteni, este Smartphone !
Touch the screen !
Valentin Nicolae
articol apărut în ziarul Teleormanul, nr. 7080, din 23 iunie 2016
Îl reproduc aici parțial.
Dragi elevi,
Vă mulțumesc că ați fost cu mine mereu.
Vă vorbesc în calitate de dascăl, profesor, educator, diriginte, de frate, de camarad.
Ați fost tot timpul atenți, mi-ați sorbit fiecare vorbă, fiecare sclipire, fiecare lumină.
Ați răspuns prompt oricând, ați reacționat imediat, chiar dacă erați ațipiți. Când am avut dificultăți, m-ați ajutat, când m-am simțit lipsit de energie, sleit de puteri, m-ați încărcat cu prezența voastră, cu grija pe care mi-ați arătat-o în toți acești 4 ani.
Vă mulțumesc, m-ați făcut util și fericit ! Am încercat să vă învăț tot timpul câte ceva, pe înțelesul vostru, funcție de trebuințele voastre, de înclinațiile voastre, chiar de capriciile voastre.
Am trăit împreună, am visat împreună, am plâns împreună în momentele grele, am luptat împreună în jocuri și competiții, ne-am cunoscut în detaliu, ne-am dezvăluit fiecare fațetă, fiecare unghi...
Privirile voastre mângâietoare mi-au dat viață, mi-au dat lumină, mi-au dat un rost ! Am colaborat într-un mod rar întâlnit, am comunicat impecabil, am fost deseori nedezlipiți.
Cine oare nu și-ar dori o asemenea prietenie, o așa întovărășire, un asemenea team ?
Vă mulțumesc și vă doresc mult succes ! Ne vom mai întâlni fără tăgadă sub alte forme, în alte împrejurări ! Dumneavoastră, dragii mei elevi, știți fără greș cum mă cheamă, însă nu toți din această sală cunosc acest lucru, nu toți știu cu adevărat cine sunt.
Numele meu, onorată audiență, dragi părinți, dragi prieteni, este Smartphone !
Touch the screen !
Valentin Nicolae
articol apărut în ziarul Teleormanul, nr. 7080, din 23 iunie 2016
marți, 22 ianuarie 2013
Cleni pe rauri la lacusta
De la pescarul cu palarie de paie, la pescarul cu firul verde, gros ca
un elastic. Numele meu... dar ce conteaza, in fine, ma numesc V.
Nicolae si... Eram toti acolo. Langa niste pietre, in jurul lor, pe
ele. Asezati, in picioare, intr-o rana. Pescuiam pe un rau de la
marginea orasului, un rau urban, cu peturi, pungi, doze de aluminiu...
un rau chinuit. Pescuiam la vierme, era foarte cald, vara, canicular,
curgeau apele pe noi... pescari de caras si de ce-o mai fi, de ce-o
cadea, retineam tot: caras mic, oblete, porcusor... nu iertam nimic.
Pescuiam in aval de un baraj, unde fusese un pod sau tot un baraj
peste raul Vedea (Alexandria, Teleorman), ramasesera pietre mari, dale
mari asemanatoare celor de terasament de-a latul raului...
Cand era apa scazuta din 3, 4 pasi pe pietrele astea ajungeai in
mijlocul apei. Erau pescari pe fiecare piatra, parea locul cel mai
bun, se prindea ceva maruntis. Dupa amiaza, in apropierea amurgului,
din zare, venea cineva agale, molcom. Purta o palarie de paie cu
boruri largi. Si a inceput sa caute prin iarba, parca prindea muste la
firul ierbii, parca ar fi cosit ceva cu mana.
Se vorbea tare, se fuma, se aruncau in apa plumbi grei, plute cat
toate zilele, rosii, portocalii de iti rupeau ochii si carlige ca
pentru pesti capitali, somni eventuali. Tacut, discret, cu miscari
lente, precise, barbatul cu palarie de paie plasa montura cam la
picioarele mele, langa o piatra. Intr-o pata de umbra, se fuma, se
radea, se vorbea tare, sunau telefoane, zburau doze de bere, peturi.
Pescuit de oras, pescuit kitsch, caricatura. Pescuit cu ace galbene,
sarma groasa, cioc papagal, bune la orice... 5 lei 100 buc. Si scoase
primul peste si surase, apoi al doilea, al treilea, alta piatra, alti
3, 4. Si zambea, se facu tacere, aparu o stinghereala in toti, o
frustrare, un neajuns, un frison. Unul il pastra, unul ajungea in apa.
Viu si nevatamat. O pluta mica, o alica de-abia o vedeai si... Pana la
urma cineva sparse aceasta tacere grea rau, ca toti plumbii monturilor
noastre:
- La ce dai, nene?
- La lacusta, la clean.
Se amurgea tot mai rapid, din tenesii nostri, de la picioarele
noastre, din fiecare cotlon barbatul cu palarie de paie tacticos si
discret aducea in palma sa clean dupa clean. Desi era zgomot, intrucat
e un rau foarte modest si pe o distanta enorma nu sunt obstacole de
niciun fel: pietre, buturugi, coturi, maluri inalte, gropane etc,
clenii se ascund aici, au cateva zone de panda, plus ca e o portiune
cu ceva iarba unde sunt lacuste, iar vizavi e un izvor si un
delulet-mal relativ inalt de pe care la orice pala de vant o lacusta
aterizeaza pe suprafata apei. E hrana mai multa si cred ca n-au de
ales.
Si uite de aici am ajuns la gandaci facuti din pad de mouse. La musca,
la o prima faza de fly fishing. Dar pentru asta va fi o alta poveste.
O poveste cu un baiat subtirel, foarte tanar, care avea o borsetuta si
o lanseta
cu un fir verde gros ca un elastic, o sapca, ochelari de soare. Un
baiat care biciuia apa in zare.
Valentin Nicolae
--
adresavali.blogspot.com
un elastic. Numele meu... dar ce conteaza, in fine, ma numesc V.
Nicolae si... Eram toti acolo. Langa niste pietre, in jurul lor, pe
ele. Asezati, in picioare, intr-o rana. Pescuiam pe un rau de la
marginea orasului, un rau urban, cu peturi, pungi, doze de aluminiu...
un rau chinuit. Pescuiam la vierme, era foarte cald, vara, canicular,
curgeau apele pe noi... pescari de caras si de ce-o mai fi, de ce-o
cadea, retineam tot: caras mic, oblete, porcusor... nu iertam nimic.
Pescuiam in aval de un baraj, unde fusese un pod sau tot un baraj
peste raul Vedea (Alexandria, Teleorman), ramasesera pietre mari, dale
mari asemanatoare celor de terasament de-a latul raului...
Cand era apa scazuta din 3, 4 pasi pe pietrele astea ajungeai in
mijlocul apei. Erau pescari pe fiecare piatra, parea locul cel mai
bun, se prindea ceva maruntis. Dupa amiaza, in apropierea amurgului,
din zare, venea cineva agale, molcom. Purta o palarie de paie cu
boruri largi. Si a inceput sa caute prin iarba, parca prindea muste la
firul ierbii, parca ar fi cosit ceva cu mana.
Se vorbea tare, se fuma, se aruncau in apa plumbi grei, plute cat
toate zilele, rosii, portocalii de iti rupeau ochii si carlige ca
pentru pesti capitali, somni eventuali. Tacut, discret, cu miscari
lente, precise, barbatul cu palarie de paie plasa montura cam la
picioarele mele, langa o piatra. Intr-o pata de umbra, se fuma, se
radea, se vorbea tare, sunau telefoane, zburau doze de bere, peturi.
Pescuit de oras, pescuit kitsch, caricatura. Pescuit cu ace galbene,
sarma groasa, cioc papagal, bune la orice... 5 lei 100 buc. Si scoase
primul peste si surase, apoi al doilea, al treilea, alta piatra, alti
3, 4. Si zambea, se facu tacere, aparu o stinghereala in toti, o
frustrare, un neajuns, un frison. Unul il pastra, unul ajungea in apa.
Viu si nevatamat. O pluta mica, o alica de-abia o vedeai si... Pana la
urma cineva sparse aceasta tacere grea rau, ca toti plumbii monturilor
noastre:
- La ce dai, nene?
- La lacusta, la clean.
Se amurgea tot mai rapid, din tenesii nostri, de la picioarele
noastre, din fiecare cotlon barbatul cu palarie de paie tacticos si
discret aducea in palma sa clean dupa clean. Desi era zgomot, intrucat
e un rau foarte modest si pe o distanta enorma nu sunt obstacole de
niciun fel: pietre, buturugi, coturi, maluri inalte, gropane etc,
clenii se ascund aici, au cateva zone de panda, plus ca e o portiune
cu ceva iarba unde sunt lacuste, iar vizavi e un izvor si un
delulet-mal relativ inalt de pe care la orice pala de vant o lacusta
aterizeaza pe suprafata apei. E hrana mai multa si cred ca n-au de
ales.
Si uite de aici am ajuns la gandaci facuti din pad de mouse. La musca,
la o prima faza de fly fishing. Dar pentru asta va fi o alta poveste.
O poveste cu un baiat subtirel, foarte tanar, care avea o borsetuta si
o lanseta
cu un fir verde gros ca un elastic, o sapca, ochelari de soare. Un
baiat care biciuia apa in zare.
Valentin Nicolae
--
adresavali.blogspot.com
duminică, 8 iulie 2012
bac 2012
| elevii care au luat 10 la bac sau oricum, note mari, sunt niste plictisitori, cazuti parca din alta lume, vorbesc asa, pompos, iar ceilalti plang, rad, le pasa mai mult sau mai putin, oricum nu conteaza...am vazut parinti inlacrimati la tv, ca deh, au luptat impreuna si au invins...ce naiba de lupte? cu mine n-au venit parintii nici la examenul pentru admiterea la liceu, cand inca se dadea examen...eu cred ca toti gresesc: elevi, parinti, profesori. nici nu trebuie sa ia toata lumea bac-ul, adica de ce sa-l ia? am copii la consiliere care imi spun ca nu le place sa invete, nu le place scoala...pai atunci de ce sa ia bac-ul? pot sa traiasca si fara el, de ce mai plang dupa? m-am saturat de cei cu diplome trase la indigo... o zi buna! |
vineri, 8 iunie 2012
sfaturi pt mai tarziu consiliere scolara
petrecand tu prea bine cu propriul copil te trezesti ca fuge de langa tine, te miri cum de a disparut...
si el incepe sa plece. pt cat timp si unde?
asa trebuie sa te intrebi.
de plecat pleaca la tigari, la pariuri, la o bere sau la un baiat, la o fata sau pe net (pornografie, violenta samd) sau nu pleaca nicaieri si se prelinge pe ziduri, are voce slaba, mana moale tremuranda sau e pala, slaba, absenta, tacuta... nu iese din camera ei cu zilele... samd
e timpul sa citesti despre depresie, adictie, comportament antisocial, pornografie, tulburari de personalitate etc si incepi sa te sperii... asa ca vei cauta pe cineva.
aici e-aici. mare atentie! Atentie!
trebuie sa cauti pe cineva bun, ferm...
daca esti vigilent, sigur simti, chiar daca esti tu insuti dereglat.
a gasi un psiholog e o intreaga aventura, pt ca nimeni nu are timp, mai ales pt tine. asa ca fa un efort asculta, citeste ca sa stii ce ar trebui sa se intample...
daca nu stii sa citesti, incearca sa simti cat mai mult, e aproape imposibil sa nu vezi vreo schimbare pozitiva, daca exista, daca nu, cauta de la capat, daca iti pasa.
© v. nicolae
si el incepe sa plece. pt cat timp si unde?
asa trebuie sa te intrebi.
de plecat pleaca la tigari, la pariuri, la o bere sau la un baiat, la o fata sau pe net (pornografie, violenta samd) sau nu pleaca nicaieri si se prelinge pe ziduri, are voce slaba, mana moale tremuranda sau e pala, slaba, absenta, tacuta... nu iese din camera ei cu zilele... samd
e timpul sa citesti despre depresie, adictie, comportament antisocial, pornografie, tulburari de personalitate etc si incepi sa te sperii... asa ca vei cauta pe cineva.
aici e-aici. mare atentie! Atentie!
trebuie sa cauti pe cineva bun, ferm...
daca esti vigilent, sigur simti, chiar daca esti tu insuti dereglat.
a gasi un psiholog e o intreaga aventura, pt ca nimeni nu are timp, mai ales pt tine. asa ca fa un efort asculta, citeste ca sa stii ce ar trebui sa se intample...
daca nu stii sa citesti, incearca sa simti cat mai mult, e aproape imposibil sa nu vezi vreo schimbare pozitiva, daca exista, daca nu, cauta de la capat, daca iti pasa.
© v. nicolae
Abonați-vă la:
Postări (Atom)