Jocul de-a actorii

tremuri o mână stă în faţa mea, întinsă
mama urmăreşte mărul pe care tu
mi-l întinzi jocul ielelor
cobor în stradă aproape e pustiul
câinii de la colţul străzii
se ascund din faţa oamenilor grăbiţi
un du-te-vino infernal
felinarele se aprind aproape miroase a viaţă
un director anunţă ceva teatrul ambulant
magicienii îşi joacă viaţa pe străzi
scamatorii râsete jonglerii uimire
nişte actori îşi duc la groapă mortul
vino, mă strigă ai şi tu un rol
un rol, îmi zic, poate voi ajunge departe
mi se arată un loc cu degetul mă urc acolo
şi îi las să mă ducă la groapă
feţe întregi s-a găsit un înlocuitor
pentru omul scund, prietenul tuturor
linişte victorie fericire
spectacolul se joacă la scenă deschisă
priveşte şi mama doar ea priveşte
aplauze râsete pământ
moarte într-o lume concretă

aură neagră

era o tristeţe în camera aia văruită-n verde
ca o fleică de vită rece pe gât
ca pereţii mucezi din catanga oricărui oraş
ascultam luminessence
un gol imens în mine, o uscăciune
declamam versat teorii despre nonacţiune
despre neti, neti
tocmai venisem din prima comună a ţării
unde vândusem casete audio în piaţă
printre aurolaci bronzaluminiu prenadez
unuia i se spunea lordul
ca în duelul oh, my lord
blond ochi albaştri plângea continuu
cu muzica asta saxofon pian
mâine nu se mai vedea în niciun fel
priveam fix în semiîntunericul verzui
încercam să văd dimineaţa
nu se mai zărea
atinsesem catalepsia
giulgiul
satori
eram de neoprit
am rămas acolo
în camera aia ca un cub cu aură neagră
repartizată egal
mâine n-a mai sosit niciodata.