Şcoala este rutină. Şcoala este uzură. Şcoala nu e ceva ce se întâmplă o singură dată.
Şcoala e o instituţie, o organizaţie. E cu clase. Cu ore, cu pauze, cu colegi.
E interacțiune.
Ea e guvernată de reguli, de legi.
Ar fi mai simplu dacă toţi ar intra în acest sistem, în acest joc, dacă toţi ar face un fel de contract cu şcoala, un fel de pact.
Pt ca cei care intră pe porţile ei să aibă prospeţime trebuie să fie asemenea unei trupe de teatru. Fiecare îşi ştie rolul, se ştie fiecare replică, nuanţă, înclinaţie a capului, a corpului, însă, pt a-şi juca rolul, actorul trebuie să vină efectiv la teatru, să vină odihnit, disponibil, viu, apt, trebuie să înceapă să intre în rol. Trebuie să se adapteze, să improvizeze.
Şcoala nu e fotografie de efect, şcoala nu e O (doar una!) reprezentaţie, nu e doar o stagiune, deşi poate-am sperat. Şcoala e de lungă durata, e an după an. Sunt ani mulţi în joc.
Ani în care te cunoşti, te constitui, te defineşti, te separi, te asociezi, te construieşti, te modifici, funcţie de tine, de ceilalţi, de context, de mediu.
Nu eşti singur, nu mergi singur, interacţionezi. Şcoala se petrece, se trece, şi tu petreci cu ea.
Şcoala nu e un număr de circ rar, un concert de excepţie. După care urmează apatia, uitarea.
Şcoala e muncă, e efort, e atenţie, e raţiune, e lumină, înălţime a minţii. Şcoala e şi gloată, mediocritate, încetineală, amestecătură, devălmăşie. Cum ar putea fi altfel?
Şcoala nu se face-ntr-o zi!
Şcoala e un tăvălug, şcoala e val, şcoala te duce cu ea, te poate şi arunca peste bord, cum, necum, trebuie să te agăţi, să mergi, oricum ai merge, te poţi şi opri, poţi renunţa, dar să-ţi găseşti alt drum, mai rapid, mai captivant, ceva care te capturează, te aspiră, te tot duce, bucurându-te şi luminându-ţi calea.
Şcoala durează mult. Toată viaţa. Şcoala e socializare, civilizare, culturalizare, educare. Învăţăm să vorbim, să socotim, să scriem, să citim, să desenăm, să cântăm, să aşteptăm, să avem răbdare, să apreciem, să admirăm, şcoala nu îţi e potrivnică, şcoala te orientează, te defineşte, te separă, te constituie prin diferenţiere, şcoala e un ritm, o cadenţa, şcoala e o întovărăşire, şcoala te ajută, chiar prin lipsă te poate ajuta, astfel ştii ce s-adaugi. Şcoala nu e a celor care n-au şcoală, nu e a celor care n-au morală, care sunt nişte vietăţi alunecoase, şcoala nu e a celor găunoşi, a construcţiilor de mucava, deşi îi întâlnim peste tot, cu toate că sunt mulţi.
Şcoala e a ta şi trebuie să fii drept şi mândru, constant să arăţi răul, nedreptatea.
Şcoala e şi tristă. Sunt copii sărmani, prea sărmani. Copii ai destinului, ai statului, copii cu tenişi rupţi, murdari, cu unghii sparte, copii abătuţi, îngânduraţi, copii cu inima bătându-le nebuneşte, cu gura uscată, înghiţind în sec de panică, de emoţie și foame.
Copii cu mame mirosind a votcă la prima ora a dimineţii.
Şcoala noastră e greoaie, e împiedicată, e înţepenită, e conservatoare, e închistată, e asincronă, e ratată, e inadecvată, nu ţine pasul, e inaptă. Toţi ai şcolii, copii, profesori, părinţi, educatori, învăţători, sunt labili.
Sunt şubrezi, nivelul de disponibilitate e foarte scăzut, se apropie de zero. Nu mai e îngăduință, nu mai timp pe îndelete, totul e-n fugă, totul e compețional, conflictual, totul e agresivitate, e dominare, e umilire, etichetare, discriminare.
Ce se întâmplă de fapt?
Toţi sunt imperiul lui a avea, un a avea lacom, hrăpăreţ, un a avea mercantil, hămesit, un a avea gol, al celor care vor să parvină. Toți vor ceva într-un mod acut, violent, toţi vor ceva repede, acum. Bani, putere, diplome, case, lăudători. Toți vor să se urce pe umerii celorlalţi, toţi vor să fie cetăţeni de onoare ai localităţilor, toţi fură ceva, toţi mint şi se mint, toţi caută 10 slide-uri cu care să dea lovitura, toţi caută un referat cu care să ia un pârlit de colocviu. Aici nu e vorba de paradoxul mincinosului, dacă spun adevărul, atunci mint, şi, dacă mint, atunci spun adevărul. Nu, nu e vorba de asta, pt că mai există câte cineva care vrea doar lucruri simple, elementare, câte un învăţător care vrea să-i înveţe pe copii să citească, scrie, socotească, deseneze, să cânte puţin, să se orienteze în timp şi spaţiu... Atât, fără alt scop, fără niciun alt gând, ci, pur şi simplu, să-i înveţe pe copii ceva carte. Nu?
Există şi copii care îşi doresc să ştie şi să facă, aşa, din curiozitate, care vor să-şi petreacă vremea într-un mod plăcut, cu rost, cu sens. O trăire spornică, utilă în prezent, cu gândul la viitor.
Şcoala e şi urâtă. E răuvoitoare. E într-atât de nocivă uneori încât merită părăsită. Merită să schimbi şcoala, oraşul. Poate ai o şansă mai mare.
Şcoala e cu nervii la pământ. Cine se mai dedică şcolii şi de ce? Cine mai pune preţ pe rolul de educator al şcolii? Şi cel educat unde să se ducă? La ce-i foloseşte educaţia? Unde să defileze cu ea?
Regulile jocului se schimbă mereu, loviturile pot fi meschine, relaţiile pot avea drept baza minciuna, păcăleala, manipularea.
Şcoala are şi fumuri. De la tutun, de la iarbă, de la snobism, de la egolatrie.
Şcoala e de râs, şcoala e ridicolă. Şcoala e ca un tren ce pleacă de la Zimnicea şi se opreşte la Sighetul Marmaţiei.
Şcoala e ca un tren lung, lung, şerpuitor. Văi, dealuri, munţi, tuneluri. Şcoala e şi întuneric.
Ştii toate astea? Ştii multe altele?
Atunci nu poţi avea mari surprize de la ea, de la şcoală.
Ce poţi face? Care e de fapt ideea? Această întrebare presupune că există o idee, şi că ea e una centrală. Să zicem că una dintre idei e că trebuie să faci tot timpul ceva, să citeşti, de ex., să loveşti cu pumnii la clubul de box, să alergi, să desenezi, să coşi, să socoteşti.
În şcoală e multă păcăleală, e minciună, e înfumurare. Şi mult nimic.
Deseori acest trinom infertil profesor-elev-părinte nu face, e-adevărat, nimic. Mimează tot timpul ceva.
De unde să mai avem atâta prospeţime, de unde atâta disponibilitate?
Mintea, inima trebuie să-ţi fie tot timpul la şcoală. Să ai mintea trează pt a găsi soluţii. Soluţii la ce? Soluţii, rezolvări la opacitatea fără seamăn a noastră, a elevilor, a tuturor, plictiseala lor cronică. Atât de cronică încât am devenit tot mai rigizi, mai înţepeniţi.
Şi, dacă vedem ratarea lângă noi, ce facem?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu