aură neagră

era o tristeţe în camera aia văruită-n verde
ca o fleică de vită rece pe gât
ca pereţii mucezi din catanga oricărui oraş
ascultam luminessence
un gol imens în mine, o uscăciune
declamam versat teorii despre nonacţiune
despre neti, neti
tocmai venisem din prima comună a ţării
unde vândusem casete audio în piaţă
printre aurolaci bronzaluminiu prenadez
unuia i se spunea lordul
ca în duelul oh, my lord
blond ochi albaştri plângea continuu
cu muzica asta saxofon pian
mâine nu se mai vedea în niciun fel
priveam fix în semiîntunericul verzui
încercam să văd dimineaţa
nu se mai zărea
atinsesem catalepsia
giulgiul
satori
eram de neoprit
am rămas acolo
în camera aia ca un cub cu aură neagră
repartizată egal
mâine n-a mai sosit niciodata.